6.11.07

Absurd.


E absurd sa crezi ca desi asa ti s-a spus dintotdeauna, cerul e deasupra. E absurd sa te raportezi la el. De ce sa o faci cand iti dai seama ca e jos, aproape de lava din univers, aproape de norii de dupa necunoscut. E mai jos decat ce poate omul sa distinga. Ce e sus e doar iluzia.

Te amuza ca in fiecare zi iti fumezi viata si visele, ca pe tigarile mentolate si fara aroma. Crezi ca te-ai imbatat cu ele din primul pahar. Nu e asa, copilas. Si cum e absurd absurdul, e atat de simplu sa vezi ca de fapt parerea ta nu exista. Ca tu esti primul pahar de bere al unui gigant, ca nici macar nu te-a savurat si deja te-a terminat.

E absurd sa te gandesti ca poti fi o creatie speciala. E deja atat de dureros, fiecare pas pe care-l faci iti aminteste de rana din talpa, din mintea ta care nu mai inceteaza sa sangereze. Ai visat? Ai visat ca zbori? Noi toti am visat…si cu ce te face asta special? Daca ai fi visat ca incetezi…daca ai fi visat ca visezi ca incetezi…sau sa incetezi sa mai visezi ca ai visat…sau paradoxul cel mai simplu. Sa nu visezi. Lasa-le pentru initiati.

E absurd sa te daruiesti. E absurd sa judeci ca esti judecat, plimbat prin toate colturile inexistentei, rasturnat pe toate partile patului tau imaginar, pe toate partile prapastiei din care ai venit si spre care te indrepti cu atata patos. E absurd sa-ti fie jena, crezand ca ei sunt perfecti. Ei sunt perfecti, dar tu nu trebuie sa stii asta. Ei nu mor niciodata, dar tu nu trebuie s-o stii. In ei nu creste moartea ca un copac lasat pe creasta muntelui de foc, in ei moartea deja se vede prin piele. Se descompun in aberatii si cuvinte. Invata pe ceilalti sa se descompuna in…absurd.

E si mai absurd sa crezi ca exista cineva care te invata. Te inveti singur sa mori. Crezi ca lumea e doar pentru morti? Ei sunt stelele cazute si admirate, in final iubite pentru ca nu mai sunt…dar inca lumineaza. Of, mortii…mortii nu mai au moarte. Vrei sa fii nemuritor…cum iti mai poti trai viata daca stii ca moartea nu mai vine? E absurd sa te gandesti la asta…oricum problema nu se pune.

Totul renaste azi. Azi e ziua vietii de dupa viata. Azi nu trebuie sa crezi. Azi uite-te. Ai tot viitorul inainte, iar trecutul te lasa sa respiri. Viata ti se intinde si te uita. Moartea nu exista. Absurdul se transforma in imposibil…iar din imposibil s-a nascut posibilul. Din viata s-a nascut moartea. Viata e imposibila. O poti crea tu? Crezi ca ai creat-o singur? Crezi ca doar tu esti responsabil?
Crezi ca ai aflat secretul creatiei? Si cand speram ca sunt unul din acei invatati care mai pot lua o pauza. Si cand credeam ca am lasat totul pe seama ta…si cand de fapt eu tot asteptam momentul recunostintei, iar tu iti scuturai parul plin de stele. Erai prea sus ca sa ma vezi, ca sa ma intelegi…ca sa ma judeci. Erai acolo undeva, plimbandu-te pe unde am fost si eu, plin de viata ta imensa…
Dar te ador. Te ador cum n-am crezut. Te ador, esti credinta mea, visul meu, existenta mea. Esti egoismul meu, si daruirea, si moartea si viata, si marea mea, si inaltimea, si abisul, si teama si muzica, si razvratirea si mai presus de toate, esti al meu. Esti cutitul meu, cu care am taiat painea si vinul, si apa si aerul si carnea. Esti blasfemia cerurilor, esti sfantul iadului…meu. Esti genocidul si nasterea si procrearea, si tatal, si mama, si fiul, si fratele…meu. Esti inspiratia si sinuciderea…mea. Al meu. Pentru mine esti al meu. Si dupa ani si milenii, si alte universuri, tu renasti iar eu mor. Si e absurd sa crezi ca nu e asa.

Tu ai raspunsul absolut. Ai adevarul suprem. Ai dragostea parentala. Tu poti sa ma inveti sa fiu. Tu poti sa ma inveti sa nu fiu. Si de ce sa nu o faci cand poti?

Inchide ochii lumii de aici…cat mai poti…inchide-i si deschide-i spre mine…spre viata si moartea si nenorocirea…mea. Esti eu. Esti pacatul meu.

Si e imposibil sa crezi ca se poate sa spun adevarul. Aici. Acum. De fata cu ei. De fata cu ele. De fata cu tine. In fata ta si a mea si a…mea. Si te cauta teama si painea si vinul. Te cauta sangele si apa. Te cauta fericirea si omenirea. Te cauta zeii si diavolii. Te-au cautat prin mine. Noaptea…cand ochii iti sunt deschisi. Cand capul te durea si beai paharul cu bere…al gigantului…si te inunda…cand ochii iti sunt deschisi…si mari…si plini de foc…si de intuneric…te cautau prin carnea mea. Te simteau prin mine. Te simteau cum te transformai in mine. Cum puteai sa tradezi…si nu te-au tinut picioarele…cum ai cazut in mine…in mormant. Cum ai strigat si te-au auzit padurile. Si ai crezut. Si crezi. De ce? Ma intreb. Te intreb.

E absurd sa crezi ca totul s-a terminat. E absurd sa spui ca esti peste toti. E absurd sa crezi ce ti-am spus…si ce-ti voi spune…si ce nu ti-am spus vreodata…

No comments: