31.3.08

Si acum, cuvintele...


E foarte interesant un paradox aparent ciudat al naturii umane... Cand te gandesti la cineva, te gandesti unde e, ce face, cu cine e, daca e bine, daca nu, etc etc. Uneori ai norocul [sa zicem] sa afli, si imaginea ti se schimba automat, ti-l imaginezi, ai macar niste repere care te ajuta sa-ti faci o idee. Poti sa afli si mai mult, stiu eu, sa-ti trimita poze exact din locul ala, facute cu cateva minute inainte sa iti spuna.

Dar atunci cand moare si e inmormantat, ai senzatia ca stii clar unde e persoana aia tot timpul. Treci pe langa mormant, chiar te duci special sa-l vezi si crezi ca acolo e. Esti atat de egoist incat crezi ca daca trupul lui e acolo, el a ramas acolo. Nu...ar fi ingrozitor. Cum a spus proful de religie in liceu, sa simti cum ti se descompune trupul...?

Nu e chiar asa. Acum nu mai stii unde e. Automat pentru un moment te gandesti ca, da, acum stii unde e mereu, dar de fapt acum...nu mai stii DELOC unde e. Nu te mai uiti la ceas si vezi ora si te gandesti "e ora 20:15, ce-o(r) fi facand el/ea/ei/ele acum...?" . Pentru ei nu mai exista timp sau n-a existat pentru noi niciodata...

Cum spun bunii mei prieteni de dat cu bascu' de pamant, Sopa de Cabra:
"No som diferents, només instants del temps"

Ciudat ca scriind, am dat din greseala la tags (related to ala) si voiam sa scriu un cuvant cu "d" in blog, probabil ca inceputul cu "dar atunci", iar tagul pe care il gandisem din start era "death" si mi-a aparut acolo.

Imi place sa cred/stiu ca aceia care-au murit ne vad cumva. Adica, de ce nu, pana la urma...

No comments: