19.5.08

Der Übermensch Part IV


Scopul acestei lumi nu sunt averile acestea. Ele sunt un mijloc, caci nu poti sa te minti spunand ca omul poate trai fara eternele nevoi materiale. Pana si Supraomul, abandonand gloata si superficialul, are nevoie de o viata decenta, chiar si filosofia franceza a numit acest avant in a considera banii lipsiti de importanta, un snobism spiritual.


Filosofia lui Nietzsche a avut de multe ori un caracter dur, chiar dogmatic si desi filosoful dorea diferentierea Supraomului de gloata si prezentarea unei imagini bine definite a acestuia, societatea umana a incercat sa preia din teoriile sale in crearea unor ideologii care, aparand ideea omului superior, au cultivat violenta si ura rasiala. Supraomul nu este clasificat in functie de rasa, ci de pregatirea sa spirituala, metafizica, mentala. Unele rase poate sunt predispuse la nelegiuiri, dar aceasta din cauza educatiei, a comparatiei cu alti membri ai sai, cu traditiile, insa este departe de adevar sa consideram ca o rasa anume este menita sa fie demna de a fi privilegiata.
In “Dincolo de Bine si de Rau”, Nietzsche afirma: “cel mai mare este omul cel mai solitar, cel mai tainuit, cel mai deosebit, omul aflat dincolo de Bine si de Rau, stapanul virtutilor sale, cel prea-plin de vointa; iar maretia sa sa insemne: a putea fi deopotriva multiplu si unitar, amplu si complet.”
[1] Acest om va fi deasupra Binelui si a Raului prin simpla sa existenta, aceste doua extreme sunt stabilite de insasi omenirea, ea decide ce este bine sau rau, de multe ori atribuie binelui calitati ale raului si invers. “Binele si Raul sunt prejudecatile lui Dumnezeu”[2]. Revenind la ideea de mai sus, un om de o alta rasa nu poate avea o asemenea compozitie spirituala…? O dovada vie a rescrierii si a intelegerii eronate a unei idei. Gloata prefera simplificarea oricarei filosofii, dar mai ales, interpretarea sa in asa fel incat scopurile sale “inalte” sa fie atinse. De multe ori i s-a atribuit Supraomului antisocialul, nihilismul, iar ideea de om sociabil a fost gresit interpretata ca aceea de om versatil. “Marile perioade ale vietii noastre sunt cele in care dobandim indrazneala sa rebotezam Raul din noi cu numele de Cel Mai Bun-ul nostru.”[3], aceasta este una din consecintele atribuirii nuantelor de Bine si Rau intr-un mod subiectiv si superficial.


“Cum asa? Ati ales virtutea si inalta tinuta morala, si totodata va uitati cu pizma la avantajele celor fara de retineri? Dar alegand virtutea, omul renunta la ‘avantaje’”
[4]. Omul Superior poate fi privit din orice perspectiva, cea politica de exemplu este printre cele mai delicate. Politica a fost menita ca sa asigure ordinea, disciplina, sa oglindeasca aspiratiile unui popor, insa de multe ori aceasta putere mareata a fost data celor fara scrupule. Politica trebuie sa fie corecta, demagogia sau favoritismul ar trebui sa fie elemente neexistente in sfera sa, der Übermensch este acela care o va manui cu virtute, ascultand vocea poporului, dorind sa fie in frunte doar pentru a asigura indeplinirea dorintelor oamenilor, nu trebuie sa se foloseasca de imunitate, nici nu trebuie sa o aiba in vedere. Este foarte important sa observe un echilibru intre clasele sociale, sa nu caute bogatii materiale, ci spirituale, sa aiba o cultura politica si o viziune corecta asupra rolului ce i s-a acordat, sa fie un exemplu pentru poporul sau, in timp ce alti oameni politici se bucura neincetat de avantajele unei functii inalte.


Muzica, acea divina voce a sufletului, o traire pur spirituala, a ajuns transformata de gloata intr-un circ tragic. Aproape in toate cazurile, ceea ce este prea evident si la auzul oricaror urechi, nu a fost de calitate. Muzica, prezenta in fiecare celula a corpului si a sufletului, o nevoie intrinseca de a fi descoperita, cum se face ca oamenii au reusit si pe aceasta s-o distruga? Iar de o distrug, este alegerea lor, democratia a permis alegerile, insa batjocura la adresa muzicii de capatai, de la muzica clasica pana la stiluri muzicale provenite din aceasta, batjocura nu se poate accepta. Democratia nu trebuie sa presupuna batjocura. “De cat de putine are nevoie fericirea! De sunetul unui cimpoi… Fara muzica, viata ar fi o eroare. Germanul si-l inchipuie pana si pe Dumnezeu intonand cantece.”
[5] Aceasta armonie de sunete a fost drumul spre inaltarea spiritului, nu numai uman, caci pana si plantele simt vibratiile sale, cum poate fi aceasta distrusa? Supraomul nu asculta muzica doar la un eveniment deosebit, el o asculta si in gand, ii este aproape in momentele grele, ii asigura increderea, este cheia pentru fericirea suprema. El ii simte vibratiile, armonia ce tinde catre perfectiune, ajunge sa o priveasca: “Datorita muzicii, pasiunile se pot bucura de ele insele.”[6] Ea este artizana idealurilor sale, iar atunci cand acesta nu poate sa le exprime, ea i le canta, le armonizeaza, le divinizeaza: “Cel ce isi atinge idealul, tocmai prin aceasta il si depaseste.”[7] Cati oameni au reusit sa-si atinga idealul…? Omul ignorant, sclavul pasiunilor sale efemere, filosofand despre absolut, transforma idealul in blasfemie. Ucid, mint, fura pentru a-si atinge scopul suprem. Insa “nu taria sentimentului inalt, ci trainicia lui il face pe om superior”.[8] Acesta din urma isi poate dedica intreaga viata, isi vinde sufletul, asteapta tacut sa-si implineasca visul, nu este macinat de puterea deseori distrugatoare a unui ideal de piata publica, calcand pe semenii sai, ca intr-o valtoare de panica. “Am cautat marii oameni, am dat mereu numai peste maimutele idealului lor”.[9]


Insa frumusetea trairilor acestui Übermensch poate fi inteleasa pe deplin de ceilalti asemenea lui, trairi bogate, pastrate intr-o tacere considerata de ceilalti o lipsa de idei si de vointa. Un paradox ce a nascut opera lui Nietzsche. Iar Supraomul va trebui sa invete, pentru a se apara, ca “cel care se lupta cu monstrii, sa ia aminte sa nu devina el insusi un monstru. Iar de privesti indelung abisul, afla ca si abisul iti scruteaza strafundul sufletului.”[10]


[1] © Friedrich Nietzsche – “Dincolo de Bine si de Rau”, pg. 143, Editura Humanitas, 2007
[2] © Friedrich Nietzsche – “Stiinta Voioasa”, pg. 169, Editura Humanitas, 2006
[3] © Friedrich Nietzsche – “Dincolo de Bine si de Rau”, pg. 88, Editura Humanitas, 2007
[4] © Friedrich Nietzsche – “Amurgul Idolilor”, pg. 14, Editura Humanitas, 2005
[5] © Friedrich Nietzsche – “Amurgul Idolilor”, pg. 17, Editura Humanitas, 2005
[6] © Friedrich Nietzsche – “Dincolo de Bine si de Rau”, pg. 86, Editura Humanitas, 2007
[7] © Friedrich Nietzsche – “Dincolo de Bine si de Rau”, pg. 82, Editura Humanitas, 2007
[8] © Friedrich Nietzsche – “Dincolo de Bine si de Rau”, pg. 82, Editura Humanitas, 2007
[9] © Friedrich Nietzsche – “Amurgul Idolilor”, pg. 18, Editura Humanitas, 2005
[10] © Friedrich Nietzsche – “Dincolo de Bine si de Rau”, pg. 92, Editura Humanitas, 2007

No comments: